Tot ce trebuie să știi despre PC-ul tău cu Windows 10: cum îi afli toate specificațiile
Indiferent dacă vrei să îți vinzi PC-ul cu Windows 10 sau vrei să-ți formezi o opinie avizată despre valoarea lui pe piață, trebuie să-i știi toate specificațiile hardware.
Poate vrei să-ți cumperi sau să-ți instalezi un joc și vrei să fii sigur dacă îți merge. Poate ești nevoit să folosești un program la muncă, dar trăiești cu impresia că sistemul tău este prea vechi pentru a face față pretențiilor hardware. Indiferent care este setul de circumstanțe din spate, Microsoft îți pune la dispoziție mai multe mecanisme prin care poți afla ce se ascunde în carcasa PC-ului tău, indiferent dacă vorbim de un desktop sau laptop.
Nu contează dacă vrei să identifici procesorul, cantitatea de memorie RAM, tipul și capacitatea unității de stocare a datelor, versiunea de Windows pe care o rulezi și nu numai. Important este că există câteva instrumente prietenoase la care poți apela.
Un set simplu de particularități referitoare la configurația ta hardware îl găsești din câteva clicuri. Faci click pe Start, intri la Settings pe coloana din stânga, iar în noua fereastră, opteză pentru System. De aici, te interesează About în stânga. La Device specifications în dreapta vei putea vedea procesorul, cantitatea de memorie RAM, arhitectura sistemului de operare pe care îl ai instalat (32 sau 64 de biți) și dacă panoul tău suportă interacțiunea cu un stylus sau cu degetul.
Un pic mai jos, în aceeași fereastră, poți vedea particularități tehnice despre versiunea ta instalată de Windows, ediția, versiunea, când a fost instalat și nu numai. Toate aceste particularități poți fi copiate cu ușurință dacă vrei să le trimiți cuiva folosind butonul Copy de la bază.
Un format rapid prin care poți vedea ce ai în carcasă îți este pus la dispoziție de o componentă din DirectX. Ca să o afișezi, apasă pe Windows + R și scrie ”dxdiag” fără ghilimele. Confirmă cu Enter și vei ajunge la o fereastră precum cea de mai sus. Dacă vrei mai multe detalii despre performanța plăcii tale video, faci click pe Display în partea de sus a acestei ferestre. Opțional, poți salva toate aceste date tehnice printr-un click pe Save all information în partea de jos a ecranului. Alege un folder de destinație pentru specificații și confirmă procesul cu Save.